Categories Fotbal

Se propune prelungirea tuturor contractelor în desfășurare

Forul internațional de fotbal apără jucătorii, dar dă indicii și despre viitorul sezonului 2019-2020. Acesta s-ar putea totuși încheia pe teren, chiar dacă va avea o întârziere considerabilă față de programul inițial.

“Din cauza suspendării tuturor competiţiilor în vigoare, în numeroase ţări, este evident în acest moment că sezonul nu se va încheia la data prevăzută iniţial. În consecinţă, se propune prelungirea contractelor până la încheierea efectivă a sezonului. Această măsură este în conformitate cu intenţiile părţilor in cauză la semnarea contractului şi are drept scop păstrarea echităţii şi stabilităţii sportive”, a explicat FIFA într-un comunicat.

Barcelona nu a renunțat la ideea de a-l readuce pe Neymar pe Camp Nou
Nu se joacă fotbal, dar se pregătesc transferuri importante
Sezonul este în suspans, dar marile cluburi deja negociază transferuri. Și la mijloc sunt nume grele. Barcelona gândește mai multe variante pentru a-l convinge pe Neymar să lase PSG pentru a ajunge din nou pe Nou Camp. Presa din Anglia anunță și ea că Juventus s-ar fi înțeles deja să-l readucă la Torino pe campionul mondial Paul Pogba. Real Madrid ar vrea și ea cu orice preț să-l ia pe Erling Haaland, transferat în acest an la Borussia Dortmund de la Red Bull Salzburg. Afacerea i-a costat pe nemți 45 de milioane de euro. Real Madrid ar vrea să plătească clauza de reziliere a norvegianului stabilită de Borussia la 75 de milioane de euro.

Erling Haaland sărbătorește golul marcat împotriva celor de la PSG, în Liga Campionilor
Erling Haaland sărbătorește golul marcat împotriva celor de la PSG, în Liga Campionilor
Cluburile mari profită de întreruperea campionatelor, din cauza pandemiei de COVID-19, pentru a testa piste de transferuri, mai ales că perioada de perfectare a mutărilor ar putea fi mult scurtată, odată cu prelungirea actualului sezon până spre toamnă. FIFA a dat însă asigurări că va exista și timp pentru transferuri. Forul internațional “va fi flexibil şi va permite ca perioadele de transfer relevante să fie mutate, astfel încât acestea să se încadreze între sfârşitul vechiului sezon şi începutul noului sezon”.

About Author