Categories Baschet

Arturas Valeika și Dragan Zekovic au semnat noi angajamente cu CSM U Oradea

Arturas Valeika își continuă aventura alături de CSM CSU Oradea. Pivotul originar din Lituania și-a dat acordul pentru sezonul 2020/21 încă înaintea suspendării activității sportive. Părțile au și-au confirmat acum, reciproc, faptul că doresc să continue colaborarea.

Pivotul originar din Lituania, în vârstă de 34 ani, va juca pentru cel de-al 4-lea sezon consecutiv în uniforma roș-albastră, fiind o piesă de bază la câștigarea a două titluri naționale în tot atâtea sezoane completate în România.

Înalt de 2.07 metri, Valeika este jucător de poziția 5. El s-a alăturat echipei orădene în vara anului 2017, din postură de jucător aflat la primul angajament în țara noastră.

În cele două sezoane petrecute alături de CSM CSU Oradea, Valeika a bifat peste o sută de prezențe în Liga Națională și Cupa României. El are medii statistice de 7.6 puncte, 5.0 recuperări, 1.5 pase decisive, 0.8 intercepții și 0.6 capace în 23 minute pe partidă. Balticul are 62% la aruncările de două puncte, 27% la trei puncte și 67% la linia de pedeapsă în cei trei ani petrecuți în roșu și albastru pentru 11.3 la eficiență.

De asemenea Dragan Zekovic (foto) își continuă activitatea alături de CSM CSU Oradea. Baschetbalistul ex-iugoslav, înalt de 2.09 metri a ajuns la un acord cu echipa alături de care a câștigat titlul de campion al României pentru un nou angajament, după ce inițial părțile conveniseră asupra continuării înaintea suspendării sezonului competițional 2019/20.

Jucător de pozițiile 4-5, în vârstă de 33 ani, Zeko s-a alăturat echipei orădene pe parcursul sezonului competițional 2018/19. El s-a potrivit perfect în angrenajul echipei roș-albastre, calitățile sale completându-le pe cele ale colegilor săi, dar și cu planurile staff-ului tehnic.

Zekovic se află în fața celui de-al 14-lea sezon al carierei. El a avut primul angajament în sezonul 2005/06, alături de Atlas Novi Belgrad. A trecut apoi la Arkadia Traiskirchen Lions, unde a fost coleg cu Titus Nicoară. Ulterior a jucat pentru Steaua Roșie Belgrad, OKK Belgrad și KK Novi Sad.

About Author