Categories Fotbal

Covid-19 înmulțește cererea de subvenții în fotbal

Pandemia de Covid-19 ar putea costa fotbalul mondial aproximativ 14 miliarde de dolari, iar acest lucru a determinat deja peste 150 de asociaţii să solicite ajutorul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (Fifa), a anunţat miercuri fostul comisar european Olli Rehn, care este responsabil de acest dosar în cadrul Fifa, transmite AFP.

Luând în calcul perturbarea calendarului meciurilor, stadioanele goale şi pierderile din drepturile de televizare, această estimare „acoperă totalitatea economiei fotbalului” pentru cele 211 de asociaţii membre ale Fifa, inclusiv echipele de juniori, a explicat finlandezul într-o conferinţă de presă.

Fără a intra în detalii, Olli Rehn a precizat că fotbalul sud-american „a suferit destul de mult”, pe un continent lovit dur de pandemie, chiar dacă „în cifre absolute”, Europa a înregistrat cele mai importante pierderi.

„Peste 150 de asociaţii membre au solicitat deja să fie incluse în planul de ajutor al Fifa, înzestrat cu 1,5 miliarde de dolari sub formă de subvenţii şi împrumuturi”, a continuat guvernatorul Băncii Centrale a Finlandei, fost vice-preşedinte al Comisiei Europene şi care începând din 2017 este vicepreşedinte al comisiei de guvernanţă a Fifa.

Acest ajutor „nu este limitat în timp”şi vizează să permită federaţiilor naţionale „să depăşească această criză” pe termen lung, a adăugat Olli Rehn, potrivit căruia şi alte state membre „vor putea solicita ulterior fonduri”.

„Cererea de subvenţii este foarte puternică”, depăşind-o pe cea pentru împrumuturi, în condiţiile în care Fifa intenţionează să acorde până la 1,5 milioane de dolari pentru fiecare asociaţie membră şi până la 2 milioane de dolari pentru fiecare confederaţie.

Într-un studiu publicat la începutul lunii iulie, sindicatul european al cluburilor (ECA) estima la patru miliarde de euro impactul financiar al pandemiei de Covid-19 numai asupra veniturilor cluburilor europene, calculat pentru sezoanele 2019-20 şi 2020-21.

„Este în pericol existenta cluburilor noastre”, a subliniat săptămâna trecută influentul Andrea Agnelli, preşedintele clubului italian de fotbal Juventus şi totodată al ECA, explicând că acest lucru trebuie asociat cu „contracţia” economică a unui sector care mult timp a cunoscut o creştere a surselor de venituri.

About Author