Regele zgurii nu se dezminte. Rafa trece de numărul unu mondial

Regele zgurii nu se dezminte. Rafa trece de numărul unu mondial

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal (foto) a câştigat duminică 11 octombrie finala probei masculine de simplu a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, învingându-l în trei seturi, 6-0, 6-2, 7-5, pe liderul mondial, sârbul Novak Djokovic, şi trecându-şi în palmares al 13-lea său titlu pe zgura pariziană.

Nadal a egalat, totodată, recordul de 20 de trofee de Marele Şlem deţinut de elveţianul Roger Federer.

Spaniolul nu a cedat decât două ghemuri în primele două seturi şi a reuşit să încheie conturile în faţa marelui său rival în două ore şi 41 de minute. Nadal a devenit primul jucător din istorie cu 100 de meciuri câştigate la Roland Garros.

Nadal a avut 4 aşi şi o dublă greşeală, iar Djokovic un as şi 4 duble greşeli, sârbul reuşind mai multe mingi direct câştigătoare, 38-31, dar făcând şi foarte multe erori neforţate, 52-14.

Djokovic rămâne cu 17 titluri de Mare Şlem în palmares. El a suferit prima înfrângere din acest an, a doua dacă se ia în considerare descalificarea de la US Open, după lovirea involuntară a unei arbitre.

La 34 de ani şi 130 de zile, Nadal este cel mai vârstnic campion de la Roland Garros, de la conaţionalul său Andres Gimeno, în 1972. El s-a impus anul acesta la Paris fără a pierde vreun set. De la prima participare, în 2005, Nadal nu a pierdut decât două meciuri la Roland Garros, în 2000 cu suedezul Robin Soederling, în optimi, şi în 2015, în faţa lui Djokovic, în sferturile de finală. Ibericul a declarat forfait în 2016, înaintea meciului din turul al treilea.

Djokovic conduce încă în meciurile directe, cu 29-27.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.