Și-au mărit constant nivelul jocului și au câștigat

Și-au mărit constant nivelul jocului și au câștigat

Așa cum era de așteptat, finala pentru locul secund la turneul preliminatr de baschet masculin, gazduit de Oradea a fost extrem de disputată. S-au întâlnit CSM U Oradea finalista din sezonul trecut și CSA Steaua București, o echipă imprevizibilă. Abia pe final a fost stabilită învingătoarea scor 86-83 (17-20, 28-19, 26-29, 15-15) în favoarea grupării de pe Criș.

Disputa a debutat sub semnul echilibrului, un plus parcă pentru bucureșteni care fără nicio presiune pe ei, au dezvoltat fiecare atac mutl mai elaborat. Oradea a avut din nou o rotație lungă, dar nu la fel de eficientă cum ne-a obișnuit în sezoanele trecute. Elevii lui Cătălin Burlacu au avut trei puncte avantaj după primele zece minute, dar în sfertul secund, bihorenii au fost un pic mai exacți, revenind pe tabelă.

Din păcate pentru ei, au avut mari probleme cu greșelile individuale, iar acest aspect a făcut ca unii jucători să joace mai puțin. Watson & Co. au dominat acest sfert secund, ajunând la +7 pe tabela, atunci când Brown cu mult noroc, a aruncat de la distanță cu panoul iar mingea a pătruns în coș. La pauză, o diferență pe undeva normală, în favoarea organizatrilor. Dezamăgitor este cuvântul cu care poți descrie evoluția echipa din municipiul de pe Crișul Repede în primele minute.

Deși au avut un avantaj au trecut minute bune și nu au înscris, iar Steaua a profitat din plin. Au avut perioadă de joc foarte bun, pe fondul unei apărări inexacte a adversarului, cu toate acestea Steaua a marcat cnstant.

A fost nevoie de un sfort colectiv foarte mare pentru a reveni pe tabelă, iar după reușitele lui Holt și Broussard, a avut loc un moment comic, s-a fluierat timp de odihnă în favoarea Stelei, dar fără să fi cerut antrenorii așa ceva!!! Meciul s-a încins și mai mult, Holt și Broussard de două ori, ultima dată pe sirenă, duc Oradea în avantaj de o posesie.

Holt de la distanță este primul marcator al ultimului sfert, dar gazdele din nou au probleme cu greșelile individuale, Zekovic este chemat pe bancă cu patru greșeli personale, în timp ce O Brian este descalificat pentru cinci greșeli personale. Nicolescu din zero grade punctează decisiv, +7, Broussard ratează incredibil. Nicolescu face o greșeală de începător, Mandache profită și de la linia de libere punctează de două ori din trei tentative.Thomas este descalificat și el în acest joc, iar Oradea ratează mult prea mult. În continuare sunt în față la o posesie, nu se pot desprinde decisiv.

Fometescu de la libere înscrie doar o tentativă, și toto el își permite luxul să forțeze o aruncare de la distanșță, total inexactă. Cu noroc Zekovic înscrie un coș, extrem, extrem de important, timp de odihnă solicitat de Steaua. Mai sunt de jucat 62 secunde, Vraneș ajunge la linia de libere, ratând prima tentativă, marcând-o pe a doua. 9-880 în favoarea gazdelor.

Holt îl fixează pe Nicoară și înscrie decisiv.

Brown pe final de atac aruncă în disperare, mingea țopăie pe inel și intră. Noroc chior!!! 85-83, timp de odihnă solicitat de Cristian Achim. Steaua face fault târziu, Watson ajunge la linia de libere. Ratează prima tentativă, o înscrie pe a doua, 86-83, timp de odihnă Steaua.

Surprinzător, la ultima fază ceva de neînțeles, adică au repus mingea și au așteptat finalul, o logică total improprie jocului de baschet. În fine, fiecare cu gândirea lui. Ceimai buni marcatori ai jocului au fost Broussard 24 puncte, Holt 16 de la învigători, respectiv Broen și Vraneș câte 13 fiecare, Vîrnă 12.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.