Categories Atletism

Au fost desemnați atleții anului 2020

Mondo Duplantis (săritura cu prăjina) şi Yulimar Rojas (triplusalt) au fost aleşi atleţii anului 2020, în cadrul unei ceremonii online organizată, sâmbătă, de World Athletics.

Suedezul Duplantis a doborât în februarie de două ori recordul mondial la săritura cu prăjina (6,17 m, 6,18 m, ambele indoor). După reluarea competiţiilor după pauza cauzată de pandemia de coronavirus, Duplantis a reuşit cea mai bună săritură cu prăjina în aer liber din toate timpurile (6,15 m).

Duplantis (20 ani) a reuşit să-l depăşească pe legendarul atlet ucrainean Serghei Bubka, stabilind cea mai bună performanţă din toate timpurile la săritura cu prăjina în aer liber (6,15 m). Duplantis, care deţinea deja recordul mondial în sală (6,18 m), pe care l-a stabilit în luna februarie, a îmbunătăţit cu un centimetru performanţa stabilită de Bubka în iulie 1994 la Sestriere (6,14 m).

El a încheiat anul neînvins în 16 competiţii. Mondo Duplantis, care a împlinit 21 de ani luna trecută, este cel mai tânăr sportiv care este ales atletul anului la nivel mondial.

Mondo Duplantis şi Yulimar Rojas au fost1 aleşi atleţii anului 2020
Atleta venezueleană Yulimar Rojas (24 ani) a fost aleasa atleta anului 2020 după ce, în luna februarie, a stabilit un record mondial indoor în proba feminină de triplusalt, cu performanţa de 15,43, în reuniunea internaţională de la Madrid, în care românca Andreea Panţuroiu s-a clasat pe locul al cincilea.

Rojas a depăşit astfel vechiul record mondial deţinut de rusoaica Tatiana Lebedeva, 15,36 m, care data din 6 martie, de la Budapesta.

Atleta sud-americană s-a apropiat la şapte centimetri de recordul mondial în aer liber, 15,50 metri, deţinut de ucraineanca Inesa Kraveţ din data de 10 august (Goteborg).

Rojas, care e antrenată de legenda cubaneză la săritura în lungime Ivan Pedroso, a cucerit titlul mondial în 2017, la Londra, cu 14,91 m, devansând-o cu doar doi centimetri pe columbianca Caterine Ibarguren. Anul următor, la Birmingham, a obţinut titlul mondial indoor, cu 14,63 m, iar a doua medalie mondială de aur a venit în toamnă, la Mondialele de la Doha (Qatar), cu 15,37 m.

About Author