Categories Fotbal

Se întâmplă și la case mai mari!!!

Situaţie incredibilă în China. Jiangsu Suning, echipa campioană, antrenată de Cosmin Olăroiu, nu şi-a depus dosarul de licenţiere. Într-un interviu pentru Telekom Sport, Cosmin Olăroiu a recunoscut că sunt probleme financiare la Jiangsu Suning.

O informaţie surprinzătoare vine din China. Echipa antrenată de Cosmin Olăroium, Jiangsu Suning, nu şi-a depus dosarul de licenţiere pentru noul sezon. Campioană a Chinei, Jiangsu Suning are grave probleme financiare.

Echipa lui Cosmin Olăroiu nu şi-a depus dosarul de licenţiere
În acest moment, în campionatul Chineste este pauza dintre sezoane şi echipele se pregătesc pentru următoarea stagiune. Tot în această perioadă, cluburile au fost obligate să-şi depună dosarul de licenţiere pentru prima ligă. Până acum au solicitat licenţa doar 13 echipe, deşi campionatul este format din 16 cluburi.

Marea surpriză vine de la echipa antrenată de Cosmin Olăroiu. Campioana Chinei nu şi-a depus dosarul de licenţiere şi fanii sunt tot mai îngrijoraţi pentru soarta echipei. De altfel, într-un interviu acordat de Cosmin Olăroiu pentru Telekom Sport, în urmă cu aproape trei săptămâni, valorosul antrenor român recunoaştea că Jiangsu Suning nu stă foarte bine din punct de vedere financiar:
”La noi problemele au existat, există şi nu ştiu cât vor mai continua, pentru că va fi foarte greu în condiţiile astea să avem continuitate. Am pierdut deja un jucător foarte important, pe Teixeira. Sunt dezamăgit, foarte dezamăgit. După ce am câştigat titlu, în afară de cei care am participat la câştigarea titltului, am primit un mesaj de la preşedinte, prin secretara lui, în care mi-a zis ”felicitări” şi atât. Nimeni din club, şi aici vorbesc de patroni, nu vorbesc de preşedintele executiv sau alţi oameni din club, în rest nimeni… Dar au făcut poze cu trofeul, s-au bcuurat, mai mult ca noi pentru că noi nu am făcut pentru că nu am mai avut posibilitatea asta. Nu a existat nicio sărbătoare, nicio festivitate nimic”, a spus atunci Cosmin Olăroiu pentru Telekom Sport.

În sezonul trecut, care s-a încheiat la mijlocul lui noiembrie 2020, Cosmin Olăroiu a reuşit să aducă la Jiangsu Suning primul titlu din istoria clubului. Performanţa a venit însă în contradicţie cu situaţia financiară a clubului.

Cosmin Olăroiu mai are un an de contract cu Jiangsu Suning şi antrenorul în vârstă de 51 de ani a declarat de mai multe ori că este dispus să-şi ducă înţelegerea la bun sfârşit.

About Author