O propunere fantezistă de la un ministru paralel cu realitatea

Nu mai e un secret pentru nimeni că sportul nu se află printre prioritățile statului, indiferent de culoarea politică care a fost la guvernare. Nu are o strategie de dezvoltare, nu se poate vorbi de investiții pe termen lung sau de viitori campioni. Cei care ies, sunt așa întâmplător, dar cam așa și dispar. Și cam știu ce vorbesc.

În urmă cu ani de zile, când naționala feminină juca finala mondială la handbal, președintele și premierul de atunci au mers separat la finală pentru a felicita fetele. Și culmea, un premier cu cinci neveste la activ, un politruc de doi bani care a nenorocit două partide într-un singur an, avea să spună că sportul nu intră între primele zece priorități. Normal, că doar nu se poate fura ca și în alte domenii. Iar rezultatele s-au văzut.

Pe an ce trece, sportivii noștrii ajung tot mai rar la întrecerile mondiale sau continentale. Să nu mai vorbim de olimpiadă, sau de pretenții la medalii. Povești așa triste în fața camereloor care nici ei nu le cred.

Lucrurile stau în mare parte la fel sau mai rău. Cum Ministerul Tineretului și Sportului nu are bani să vină cu o startegie nouă de dezvoltare, vor încerca să mai reducă din cheltuieli.

Astfel noul ministru al sportului Eduard Novak, face o propunere fantezistă sau mai bine zis științifico-fantastică. Și anume ca toate DJTS-urile din România, 41 la număr să treacă într-o perioadă de timp sub tutela Consiliilor Județene. S-a culcat cu gânduri și s-a trezit fără ele. Propunerea poate fi pusă în aplicare dar nu în momentul de față.

În primul rând CJ din toate cele 41 județe au deja bugetul făcut ceea ce de notă că nu se pot face cheltuieli viitoare. De asemenea sunt multe CJ care alocă foarte mulți bani sportului iar loc pentru DJTS nu mai e.

Actualii director puși politic de diferite partide sau formațiuni ar trebui deja să-și facă bagajele și să lase locul unor anonimi din campania electorală care au lipit afișe pentru partide și care nu au nimic comun cu sportul. Sunt 100% sigur de asta. Schimbarea directorului, bucuria prostului. De obicei așa se întâmplă, câinii latră caravana trece.

Avem exemple la noi la Bihor când au venit preoți sau funcționari publici scutiți de sport să conducă un club de tradiție. Iar oare de ce s-ar schimba situașia. Acceași mărie, cu altă pălărie.

Așa că să auzim de bine și să visăm frumos că într-o zi (sau noapte) DJTS-urile din țara noatsră vor fi din nou în actualitate și nu în somnolență.

About Author