O șansă în plus pentru echipele românești

O șansă în plus pentru echipele românești

Clubul Sportiv Municipal Oradea va găzdui un turneu FIBA Europe Cup – ediția 2020/21. Acesta se va desfășura în perioada 21-26 martie, meciurile propriu zise fiind programate a se desfășura pe 23 și 25 martie anul curent.

Clubul nostru și-a manifestat intenția de a găzdui jocurile din optimile de finală și sferturile de finală ale competiției continentale în care secția de baschet este angrenată. FIBA Europe a dat curs solicitării CSM Oradea, încredințându-i găzduirea a trei partide din amintitele faze ale competiției.

În conformitate cu regulamentul în vigoare, protocoalele epidemiologice și restricțiile existente, organizarea unui astfel de eveniment internațional este o provocare și constituie o încercare de natură administrativă și organizatorică. Cu toate acestea, conștienți de faptul că activitatea sportivă trebuie să continue în pofida vremurile tot mai dificile pe care le parcurgem, clubul orădean va face toate eforturile pentru a găzdui în cele mai bune condiții acest eveniment.

Conform caietului de sarcini, echipele și oficialii participanți la acest eveniment vor fi găzduiți în aceeași locație. Aici se va petrece întreaga perioadă în cadrul acestui turneu, toate delegațiile urmând să facă intrarea în data de 21 martie. Va urma un set de teste COVID-19, iar în funcție de rezultatele acestora se va acționa în continuare, urmând a se permite participarea la antrenamente și meciuri, sau, după caz, la retestare și eventuale măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii COVID-19.

Reamintim că CSM CSU Oradea s-a calificat prin prisma unui joc al rezultatelor favorabil, iar în urma tragerii la sorți efectuate la sediul FIBA Europe de la Munchen și-a descoperit adversarul din optimile de finală, respectiv potențialul oponent din sferturile de finală ale FIBA Europe Cup. Iată programul jocurilor din cadrul bulei de la Oradea:

Marți (23.03) – Optimi de finală

BC CSU Sibiu vs Una Hotels Regiio Emilia (ITA)
BC Dnipro (UKR) vs CSM CUS Oradea
Joi (25.03) – Sferturi de finală

Duelul învingătoarelor din partidele de marți
Echipele învinse în prima zi de meciuri sunt eliminate din competiție și urmează să-și organizeze drumul spre casă în cel mai scurt timp posibil, conform normelor implementate de FIBA Europe. Învingătoarele se duelează în ziua a 2-a de competiție, iar echipa care învinge în cel de-al 2-lea joc este nu doar câștigătoarea turneului de la Oradea ci și una dintre cele patru formații calificare pentru Final Four-ul FIBA Europe Cup.

În conformitate cu măsurile implementate și în vigoare la ora publicării acestui text, accesul publicului în Arena Antonio Alexe la meciurile acestui eveniment nu este posibil.

Vom reveni cu informații referitor la eventuala transmisiune în direct a meciurilor la TV. Cert este că va există o transmisiune online pe canalul YouTube al FIBA.