Categories Baschet

Baschetbaliștii orădeni în fața unui test important cu Voluntari

Arena Antonio Alexe din Oradea găzduiește, în perioada 11-12 aprilie anul curent, un nou turneu din cadrul Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2020/21. Evenimentul reunește patru echipe, fiind programate tot atâtea partide.

CSO Voluntari, BC Athletic Constanța și SCM Timișoara, alături de CSM CSU Oradea, vor lua parte la acest eveniment.

Formația ilfoveană, recent câștigătoare a Cupei României, se situează pe locul 2 în LNBM la ora actuală, având un bilanț general de 15 victorii și 5 înfrângeri. În schimb, echipa din Constanța are 2-18 și ocupă locul 12, iar SCM Timișoara este la 9-8, cu care se poziționează pe locul al 8-lea. Formația bihoreană are cel mai mic număr de meciuri disputate și cu 11-5 la general se situează pe locul al 7-lea în ierarhia provizorie a campionatului.

Toți participanții la acest turneu vor fi supuși unui nou set de testări pentru a se stabili dacă aceștia corespund din punct de vedere epidemiologic, urmând că echipele și oficialii să intre în bula epidemiologică de la Oradea în cursul zilei de sâmbătă (10.04).

Iată programul jocurilor de la acest turneu:

Duminică (11.04)
SCM Timișoara vs Athletic Constanța – ora 17:15
CSM CSU Oradea vs CSO Voluntari – ora 20:15
Luni (12.04)
CSO Voluntari vs SCM Timișoara – ora 16:00
CSM CSU Oradea vs CSM Miercurea Ciuc – ora 19:00
Accesul publicului la meciuri nu este permis din cauza restricțiilor impuse de autorități.

Toate partidele sunt produse de DigiSport cu mențiunea că primul joc al turneului va fi difuzat decalat în premieră, iar celelalte partide sunt transmise în direct. De asemenea, jocurile pot fi urmărite pe LookSport, respectiv online pe FRB TV (YouTube).

About Author