Categories Fotbal

Lecție de viață!!!

Puștiul care se uita la colegii săi mai mari ridicând trofeul, el fiind prea mic pentru a face acest lucru, este acum campion al Angliei, câștigător al Europa League, campion mondial și, de aseară, câștigător al Champions League.
Puștiul care a fost refuzat de mai multe echipe pe motiv că era prea mic este poate cel mai bun mijlocaș la închidere din ultimii ani și un candidat serios la Balonul de Aur.
Copilul care provine dintr-o familie cu 9 copii și care a rămas fără tată la 11 ani nu a uitat să aprecieze tot ce are acum. Poate de aceea încă merge cu un Mini Cooper. Nu a uitat să fie uman. Nu a uitat să zâmbească, un zâmbet firesc, natural și amuzant.
Kanté face notă discordantă cu această lume a fotbalului, o lume în care, dacă nu vă era clar că este condusă de bani cu B mare, vedeți ce s-a încercat acum 2 luni (superliga). Kanté nu e de acolo sau nu pare a fi de acolo. Pare un rătăcit printre reclamele alea de pe margine, pare stânjenit de cotele alea la pariuri care cresc și scad în funcție de cum aleargă și cum deposedează.
Sigur, și N’Golo câștigă mult și are contracte de publicitate, nu suntem visători. Dar N’Golo dă senzația că, după meci, după ce și-a făcut treaba, ar vrea să meargă cât mai repede acasă și să fie liniștit departe de blițurile aparetelor de fotografiat și de telefoanele miilor de oameni care fac ‘live’.
Pentru binele fotbalului și pentru frumusețea noțiuni de sport ar fi bine să avem cât mai mulți de N’Golo Kanté.
Într-o lume din ce în ce mai artificială, Tu fii Kanté!

About Author