România va fi reprezentată de 101 sportivi la JO de la Tokio

Ultima sportivă intrată pe lista pentru Tokyo este Mihaela Buzărnescu (foto).

„Mihaela Buzărnescu este eligibilă pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, ocupă un loc eligibil. Acum sunt în curs formalităţile de înscriere pe lista delegaţiei oficiale. Şeful delegaţiei olimpice a României este deja la Tokyo şi se ocupă de acest lucru. Este un fapt îmbucurător, am ajuns la 101 dalmaţieni calificaţi. Au trecut peste toate greutăţile şi neplăcerile şi au ajuns acolo unde trebuie să fie, la Tokyo”, a declarat Covaliu pentru AGERPRES.

O parte a delegației pleaca de azi spre Tokyo, acolo unde Covidul reprezintă încă o mare amenințare.

Reprezentanţii României vor concura la înot, atletism, canotaj, fotbal, gimnastică artistică, baschet feminin 3×3, ciclism, lupte, tir sportiv, canoe, tenis de masă, box, scrimă, triatlon, judo, tir cu arcul şi tenis.

Delegaţia va cuprinde şi 9 rezerve, precum şi nu mai puţin de 40 de antrenori.

Astfel, echipa României pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august) ajunge la 101 sportivi, 46 la feminin, 55 la masculin, la 17 discipline sportive.

Atletism (10 sportivi): Florentina Costina Iuşco, Alina Rotaru (ambele la săritura în lungime), Claudia Mihaela Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Alin Alexandru Firfirică (aruncarea discului), Marius Iulian Cocioran (50 km marş), Rareş Andrei Toader (aruncarea greutăţii), Bianca Florentina Ghelber (aruncarea ciocanului), Andrea Miklos (400 m), Mihăiţă Alexandru Novac (aruncarea suliţei);
Antrenori: Teodoru Agachi, Nicolae Alexe, Valentin Anghel, Sergiu Mihai Octavian Măzăran, Oana Manuela Pantelimon, Mihai Corucle;

Echipa feminină baschet 3×3 (4 jucătoare + 2 rezerve): Ancuţa Violeta Stoenescu, Gabriela Mărginean, Sonia Ursu, Claudia Monica Cuic; Rezerve: Anca Şipoş, Gabriela Irimia;
Antrenor: Tatiana Gallova;

Box (2): Cosmin-Petre Gîrleanu (cat. 52 kg), Maria Claudia Nechita (cat. 57 kg);
Antrenori: Dumitru Dorobanţu, Adrian Lăcătuş;

Canotaj – 9 echipaje (36 sportivi + 2 rezerve): Opt rame cu cârmaci masculin (8+): Alexandru Petrişor Chioseaua, Florin Sorin Lehaci, Constantin Radu, Sergiu Vasile Bejan, Vlad Dragoş Aicoboae, Constantin Adam, Florin Nicolae Arteni Fîntînariu, Ciprian Huc, Adrian Petre Munteanu; Opt rame cu cârmaci feminin (8+): Maria Magdalena Rusu, Viviana Iuliana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu, Daniela Druncea; Patru rame fără cârmaci masculin (4-): Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu, Cosmin Pascari; Patru rame fără cârmaci feminin (4-): Mădălina Hegheş, Roxana Iuliana Anghel, Elena Logofătu, Cristina Georgiana Popescu; Dublu rame feminin (2-): Iuliana Buhuş, Adriana Ailincăi; Dublu rame masculin (2-): Marius Vasile Cozmiuc, Ciprian Tudosă; Dublu vâsle categorie uşoară feminin (L2x): Ionela Livia Cozmiuc, Gianina Elena Beleagă; Dublu vâsle feminin (2x): Nicoleta Ancuţa Bodnar, Simona Geanina Radiş; Dublu vâsle masculin (2x): Ioan Prundeanu, Marian Florian Enache; Rezerve: Elena Iuliana Mihai, Alexandru Cosmin Macovei;
Antrenori: Dorin Alupei, Antonio Colamonici, Vasile Ionel Măstăcan, Bogdan Liviu Codrici, Marius Bacaoanu Aanei, Ciprian Atomei.

Ciclism (2): Vlad Dascălu (mountain bike), Eduard Michael Grosu (ciclism pe şosea);
Antrenori: Paulo De La Fuente Perez, Georgios Georgiadis;
ADVERTISING

Fotbal (18 jucători + 4 rezerve): Portari – Marian Mihai Aioani, Mihai Maximilian Popa, Ştefan Târnovanu; Fundaşi – Tudor Cristian Băluţă, Radu Ştefăniţă Boboc, Andrei Chindriş, Virgil Eugen Ghiţă, Andrei Florin Raţiu, Florin Ştefan, Alexandru Ştefan Paşcanu, Ricardo Florin Grigore; mijlocaşi – Mihai Alexandru Dobre, Ion Gheorghe, Marius Mihai Marin, Ronaldo Deaconu, Eduard Marian Florescu, Antonio Sefer, Virgil Andrei Ciobanu, Marco Alexandru Dulca; atacanţi – Andrei Sîntean, George Dănuţ Ganea, Valentin Gheorghe;
Antrenori: Mirel Matei Rădoi, Constantin Nicolae Dică, Florin Constantinovici Schreiber, Leontin Toader;

Gimnastică artistică (3): Maria Larisa Holbură (individual compus), Larisa Andreea Iordache (individual compus), Marian Drăgulescu (sărituri);
Antrenori: Ştefan Csaba Gal, Lăcrămioara Moldovan, Cristian Moldovan;

Înot (4): Robert Glinţă (100 m spate), Daniel Martin (100 m spate), David Popovici (100 m liber); Bianca Andreea Costea;
Antrenori: Mugur Constantin Tomescu, Adrian Rădulescu;

Canoe sprint (2): Victor Mihalachi, Cătălin Chirilă (C2 – 1.000 m);
Antrenor: Florin Popescu;

Judo (3): Andreea Ştefania Chiţu (cat. 52 kg), Alexandru Constantin Raicu (cat. 73 kg), Vladuţ George Simionescu (cat. +100 kg);
Antrenori: Florin Bercean, Kohei Oishi;

Lupte (5): feminin – Alina Vuc (cat. 50 kg), Andreea Beatrice Ana (cat. 53 kg), Kriszta Tunde Incze (cat. 62 kg), libere masculin – Albert Saritov (cat. 97 kg); greco-romane – Alin Alexuc-Ciurariu (cat. 130 kg);
Antrenori: Petrică Carare, Nikolai Ilici Stoianov, Ion Vremere;

Scrimă (2): Ana-Maria Popescu (spadă), Iulian Teodosiu (sabie);
Antrenori: Rareş Eugen Dumitrescu, Radu Nicolae Podeanu;

Tenis (3): Ioana Raluca Olaru, Monica Niculescu (ambele la dublu feminin), Mihaela Buzărnescu (simplu);
Antrenor: Stelian Călin Ciorbagiu;

Tenis de masă (4 + 1 rezervă): echipa feminină (3 jucătoare) – Daniela Dodean-Monteiro, Bernadette Szocs (simplu, dublu mixt), Elizabeta Samara (simplu), Irina Ciobanu (rezervă), Ovidiu Ionescu (simplu, dublu mixt);
Antrenori: Viorel Filimon, Andrei Filimon;

Tir sportiv (1): Laura Georgeta Ilie (puşcă aer comprimat, 10 m);
Antrenor: Olimpiu Florin Marin;

Tir cu arcul (1): Mădălina Ştefania Amăistroaie;
Antrenor: Viorel Habian;

Triatlon (1): Felix Pierre Duchampt;
Antrenor: Ovidiu Nicolae Burghelea.

About Author

1 comment

Владимир says:

La scurt timp dupa nominalizare, Buzarnescu a tinut sa le multumeasca celor care au ajutat-o sa ajunga sa joace pentru Romania. „Sunt extrem de fericita pentru aceasta sansa, pentru acest vis indeplinit. Este un alt vis pe care l-am avut de mica. Intr-un final mi s-a indeplinit. Este o oportunitate si o mandrie extrem de mare pentru mine sa reprezint Romania la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Ma bucur extrem de mult, le multumesc tuturor celor care s-au luptat pentru a ma ajuta sa particip la aceasta competitie. Tin sa multumesc Federatiei de Tenis, Comitetului Olimpic, ministerului Tineretului si Sportului si celor din echipa mea, celor apropiati mie, care au fost alaturi de mine si au crezut in mine. Abia astept sa merg acolo si sa dau tot ce am mai bun pentru un rezultat cat mai bun”, a spus Miki, pentru AntenaSport. Mihaela, care a dus delegatia Romaniei pentru Jocurile Olimpice la 101 sportivi (46 la feminin, 55 la masculin, la 17 discipline sportive) nu va fi singura tenismena din tara noastra de la Tokyo, acolo unde Monica Niculescu si Raluca Olaru vor juca in proba de dublu.

Comments are closed.