Constantina Dita a luat lumea atletismului prin surprindere la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, cand a castigat medalia de aur la maraton, cea mai grea proba din atletism

La 38 de ani si jumatate, „Pusa” oprea cronometrul la 2 ore, 26 de minute si 44 de secunde, trecand prima linie de sosire. A fost o cursa pe care a luat-o pe cont propriu de la kilometrul 20 si pana la borna de 42 de kilometri si 195 de metri n-a mai ridicat piciorul de pe acceleratie.

In spatele ei, doua dintre marile rivale, Catherine Bdereba (Kenya) si Zhou Chunxiu (China), se luptau brat la brat pentru argint, in vreme Constantina cauta din priviri un steag al Romaniei pentru turul de onoare.

„Romanca a lasat drama doar pentru locul doi”, a scris New York Times la vremea respectiva. Constantina „Pusa” Dita-Tomescu ramane cea mai varstnica persoana din lume care a castigat un maraton la Jocurile Olimpice.

Cum s-a legat povestea dintre dvs si atletism?

La 17 ani, in penultimul an de liceu, am avut o competitie intre licee in comuna Turburea, de unde sunt eu, din Gorj. Am castigat cursa detasat, i-am batut si pe baieti si am mers la Targu-Jiu la faza judeteana. Acolo am venit pe locul 3 si m-a descoperit primul meu antrenor – Mircea Zorila. M-a intrebat daca vreau sa fac atletism, eu de mult vroiam sa fac atletism, dar stiti cum era situatia la tara, mama nu ma lasa la sport.

La 14 ani am ascultat la radio cursa Maricicai Puica de la Los Angeles si imi doream sa fac acelasi lucru. Oricum eu alergam toata ziua pe camp cu animalele. De la 14 ani si pana la 17 eu ma tot rugam de mama sa ma lase sa fac sport, ea nu si nu. Dar dupa ce am venit pe locul 3 la Targu-Jiu, antrenorul Mircea Zorila m-a intrebat daca vreau sa fac performanta, sa ma pregatesc la Targu-Jiu. A venit la mama acasa si a vorbit cu ea si asa am inceput
antrenamentele.

Cum ati „dus” in paralel si scoala, si sportul?

In ultimul an de liceu, eu dimineata ma trezeam la 5, mergeam 5 km pana la liceu, apoi ma intorceam 5 km, dupa care plecam la Targu – Jiu la antrenamente cu trenul si ajungeam seara la 10 acasa. Si drumurile astea zilnice de 10 kilometri, pana la liceu si inapoi, tot un fel de antrenament erau. Apoi am luat BAC-ul, am plecat la Targu-Jiu si am inceput sa fac doar sport de performanta.

Cum au fost primele concursuri?

In decembrie 87, domnul Zorila ne-a dus la un cross national la Deva. Primii 20 de sportivi urma sa fie selectati in lotul national. Eu am venit pe 21, dar a fost bucurie mare pentru noi, pentru ca nu facusem mari antrenamente.

Si cand ati trecut pe distantele lungi?

La nationalele din ’91, domnul Zorila mi-a zis „Hai sa incercam, sa te vad daca rezisti 42 de kilometri”. Am venit pe locul 4, cu un timp destul de bun 2h 48. Eu nu mai alergasem niciodata atat, cele mai lungi antrenamente erau de 18 km. Adevarul e ca le-am incercat pe toate, si 3.000, 5.000, 10.000. In elita mondiala am intrat la maraton in 97-98. In 2000 inca alergam 10.000 si am incercat sa ma calific la Sydney la Jocurile Olimpice si am pierdut calificarea la 3 secunde. Si atunci am zis, gata, merg pe maraton si pe semimaraton.

Primele Jocuri, Atena 2004. O cursa infernala. Ce s-a intamplat?

A fost la 5 dupa-amiaza, erau 40 de grade la umbra. Ardea afaltul. Facusem o pregatire extraordinara, nu ma gandeam sa nu vin fara medalie, dar nu am tinut cont de aceasta caldura. Am facut incalzirea in soare, temperatura corpului era ridicata, imi puneam sticlele de apa rece pe mine si aveam frisoane. Chiar si-asa, eu credeam ca de la kilometrul 30 o sa rup nori pentru ca imi convenea traseul, erau urcari. Dar chiar la kilometrul 30 mi s-a facut rau, am facut hipotermie, m-am oprit, am vomitat si apoi am mers o perioada. Vedeam concurentele cum ma depasesc si m-am ambitionat sa termin cursa, am terminat pe locul 20. Daca nu aveam problemele acestea luam medalie!

Ce ati schimbat la Beijing?

In primaul rand nu am mai repetat toate greselile de la Atena. Antrenamentele ca volum au fost mai reduse, dar foarte intense. Am plecat in Osaka, la Japonia cu doua saptamani inainte. Am tinut cont de tot, de temperatura, de atmosfera, de adversare. In satul olimpic am intrat doar cu 3 zile inainte.

Bun, haideti sa trecem la cursa, s-a plecat de la 7 dimineata din Piata Tiaannmen…

Exact. Eu m-am trezit de la ora 3, pentru ca trebuia sa maninc cu trei ore inaintea cursei. Planul meu cu Vali (n.r. – Vali Tomescu, antrenorul si sotul Constantinei din acea perioada) a fost sa incerc sa ma desprind pe la kilometrul 25. Doar ca se alerga destul de incet si nu intelegeam de ce se merge totusi in acest ritm slab. Atunci, la kilometrul 20, dupa ce am luat bautura hidratanta, m-am decis sa o iau in fata, sa vad ce se intampla, cine se tine dupa mine. Spre surprinderea mea, nu m-a urmat nimeni, probabil ca ele credeau ca o sa ma tai pe parcurs.

Vali mergea dupa mine pe bicicleta, imi spunea mereu cum sa alerg, la ce distanta sunt. Doar ca de la kilometrul 30 nu l-am mai vazut pe Vali, am aflat apoi ca organizatorii chinezi i-au oprit pe toti antrenorii pe la kilometrul 27. Si eu ma tot intorceam sa vad daca vine cineva din urma, nu stiam unde sunt adversarele mele, nu intelegeam daca fac bine ce fac, eram cumva speriata. M-am tot intors pana la kilometrul 40, cand mi-am zis, eu de aici nu mai pierd medalia de aur. Cand mai aveam 800 de metri pana la finalul cursei, am facut o intoarcere, eu ma duceam spre stadion si ele veneau pe partea cealalta. Era o distanta cam de 300 de metri., dar nu m-am relaxat pentru ca ele se bateau intre ele si veneau destul de tare.

Cum a fost intrarea pe stadion?

In momentul intrarii pe stadion, Cuibul de Pasare, sa vezi atatia oameni la 9 jumate dimineata, efectiv mi se face si acum pielea de gaina. Cand am luat curba sa intru pe stadion am si dat mana cu cativa oameni care erau aplecati la gard, atat de fericita eram. Am zis totusi sa nu ma relaxez, pentru ca mi s-a mai intamplat sa ma cred prea repede invingatoare. M-am dus pana la finis, apoi am facut un tur de stadion cu un propsop pe care l-am primit la final, pentru ca nu aveam steagul Romaniei. Am ajuns apoi la delegatia noastra, am luat un steag si am mai facut un tur de stadion. Ma dureau atat de tare bratele, pentru ca eu ma ajutam mult de brate la alergare, abia reuseam sa tin steagul. A fost coplesitor.

Cursa s-a terminat dimineata. Ce ati facut in restul acelei zile in care ati devenit campioana olimpica?

Am dat cateva interviuri, am fost la antidoping, apoi am fost invitata la sediul celor de la Asics, unde am fost foarte frumos primita si felicitata de toata lumea. Pe seara, nici nu apucasem sa mananc nimic, bausem doar apa, m-a rugat Dana Alexe sa intru in direct la TVR si n-am putut sa refuz. Am mai dat apoi un interviu la radio si era cat pe ce sa intarzii la ceremonia de premiere, care a fost seara. A fost epuizant totul, dar adrenalina m-a ajutat sa rezist.

Credeti ca se mai poate castiga maratonul la 38 de ani?

Da, se mai poate. Sunt multi sportivi acum, in special africani, care incep atletismul pe probe scurte si apoi cresc treptat pana la maraton pe masura ce inainteaza in varsta. Din pacate, pe aceste distante mari in Romania nu mai stam asa bine.

Ce se intampla cu atletismul din Romania?

Eu am candidat la sefia federatiei, am batut tara in lung si in lat si stiu ca sunt probleme mari cu care se confrunta cluburile. Sa speram ca ele se vor ami rezolva.

La Tokyo ce sperante avem?

Il avem pe Alin Firfirica de la aruncarea discului, un baiat foarte serios, dar si alti sportivi buni si sa speram ca vor face o figura frumoasa. Imi pare rau ca nu pot sa merg la Tokyo din cauza conditiilor stricte, dar le tinem pumnii.

La Beijing ma astetam sa iau o medalie, dar nu aurul. Nu credeam ca o sa am loc de chinezoaice
Constantina Dita, campioana olimpica la maraton

Constantina Dita
S-a nascut la 23 ianuarie 1970, in Turburea (Gorj)
1999: doua medalii de argint, individual si cu echipa, la Mondialul de Cros.
Maraton
2004: aur la maratonul de la Chicago,
2004 – ocupa locul 20 la Jocurile de la Atena
2005: bronz la Mondialul de la Helsinki
2007: locul 3 in maratonul de la Londra
2008: medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Beijing
2012: alearga ultimul maraton, la Olimpiada de la Londra, ocupand locul 86.
Semimaraton:
2004: bronz la Mondialele de la New Delhi.
2005: aur la Mondialele de la Edmonton

About Author