Simona Halep a iesit din Top 10

Simona Halep a iesit din Top 10

În clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni, românca Simona Halep a părăsit top 10 după ce a coborât trei poziţii, aflându-se pe locul 13 cu 3925 pct, în timp ce pe locul zece a urcat cehoaica Barbora Krejcikova, care ocupa poziţia a 11-a, informează AFP.

Totodată, jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a pierdut trei locuri, coborând pe opt, în timp ce americanca Danielle Collins, victorioasă duminică la San Jose, a urcat opt locuri (28), iar germanca Andrea Petkovic, învingătoare la Winners Open, primul turneu WTA de la Cluj-Napoca, a făcut un salt de 23 de locuri (68).

La vârful ierarhiei, situaţia rămâne neschimbată, cu australianca Ashleigh Barty lider, urmată de japoneza Naomi Osaka şi de belarusa Arina Sabalenka.

România mai are trei jucătoare în top 100 săptămâna aceasta, acestea fiind Sorana Cîrstea (staţionează pe 40, 1374 pct), Irina-Camelia Begu (a coborât două locuri şi e pe 76, 1015 pct) şi Patricia Maria Ţig (a coborât o poziţie şi e pe 91, 80 pct).

Iată primele 20 de jucătoare ale lumii la simplu:

  1. Ashleigh Barty (Australia) 9635 pct
  2. Naomi Osaka (Japonia) 7146
  3. Arina Sabalenka (Belarus) 6845
  4. Sofia Kenin (SUA) 5345
  5. Elina Svitolina (Ucraina) 5035 (+1)
  6. Karolina Pliskova (Cehia) 4850 (+1)
  7. Iga Swiatek (Polonia) 4550 (+1)
  8. Bianca Andreescu (Canada) 4431 (-3)
  9. Garbine Muguruza (Spania) 4165
  10. Barbora Krejcikova (Cehia) 4113 (+1)
  11. Belinda Bencic (Elveţia) 4035 (+1)
  12. Petra Kvitova (Cehia) 3985 (+1)
  13. Simona Halep (România) 3925 (-3)
  14. Jennifer Brady (SUA) 3770
  15. Victoria Azarenka (Belarus) 3766
  16. Elise Mertens (Belgia) 3580 (+1)
  17. Anastasia Pavliucenkova (Rusia) 3390 (+1)
  18. Maria Sakkari (Grecia) 3295 (+1)
  19. Elena Rîbakina (Kazahstan) 3083 (+1)
  20. Serena Williams (SUA) 3056 (-4)