Ungaria plătește mult mai bine medaliile decât noi

Cu jumătate din populaţia României, Ungaria a luat de cinci ori mai multe medalii, la JO 2020, comparativ cu delegaţia tricoloră. Iar guvernul de la Budapesta alocă printre cele mai mari sume din lume pentru premierea celor care au prins podiumul, la Tokyo.

Probele s-au terminat, medaliile s-au dat, atleţii s-au întors acasă. Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt deja istorie. Acum, e momentul ca eroii evenimentului să culeagă roadele muncii depuse. Pentru că urcarea pe podiumul olimpic necesită un efort supraomenesc, în condiţiile în care vorbim despre Everestul sportului.

Competiţia e atât de dură, încât, la Tokyo, nici măcar jumătate dintre cele 206 ţări participante n-au prins podiumul! Concret, în clasamentul medaliilor au punctat 96 de ţări. Iar numărul naţiunilor care au luat aurul olimpic a fost şi mai mic: 65.

Pornind de aici, „Forbes“ a întocmit clasamentul ţărilor care vor plăti cele mai mari sume pentru „recolta“ lor, la Tokyo. Cu precizarea că există şi Comitete Olimpice care nu oferă nicio primă pentru medaliaţii lor. Marea Britanie, Noua Zeelandă, Norvegia şi Suedia sunt doar câteva exemple, în acest sens. Şi mai există o categorie: ţări care, spre deosebire de România, nu-şi premiază atleţii din bani publici! Aici, avem exemplul Statelor Unite ale Americii. Potrivit „Forbes“, Comitetul Olimpic din SUA îşi asigură bugetul exclusiv din vânzarea drepturilor de televizare, sponsorizări şi donaţii.

  1. Italia = 9,07 milioane de dolari O ţară care n-a avut mai puţin de 27 de medalii, la fiecare din ultimele şapte ediţii ale Jocurilor Olimpice de Vară. Şi care plăteşte aurul cu 212.000 de dolari, argintul cu 106.000 şi bronzul cu 71.000. Cu un total de 40 de medalii luate, la Tokyo, Italia va aloca cea mai mare sumă pentru premierea sportivilor care au ajuns pe podium, în Japonia. Înotătorul Caeleb Dressel, cinci medalii de aur pentru SUA, la JO 2020 2. SUA = 7,84 milioane de dolari Pe lângă faptul că au luat cele mai multe medalii, la JO 2020, 113, Statele Unite au şi un sistem special de premiere: răsplătesc fiecare component dintr-un lot la sporturile de echipă.
  2. De pildă, argintul luat la baseball a costat 540.000 de dolari, fiindcă fiecare jucător din lotul de 24 a încasat prima pentru locul 2, de 22.500 de dolari! În rest, la americani, aurul valorează 37.500 de dolari, iar bronzul 15.000. Handbalistele din Franţa au luat aurul olimpic, la Tokyo 3. Franţa = 6,51 de milioane de dolari
  3. O delegaţie care a părăsit Japonia cu un bilanţ dezamăgitor, de „doar“ 33 de medalii. Francezii au avut mai puţine podiumuri doar acum 29 de ani, la Barcelona (29 de medalii).
  4. Chiar şi aşa, având în vedere premiile generoase oferite de Guvern (76.000 de dolari pentru aur, 30.000 pentru argint şi 20.000 pentru bronz), francezii au de achitat o sumă totală care îi plasează pe podiumul celor mai costisitoare delegaţii. 4. Ungaria = 5,64 de milioane de dolari Locul 15 în clasamentul medaliilor, Ungaria a avut podiumuri în zece sporturi. Cum şi maghiarii răsplătesc fiecare component din loturile sporturilor de echipă, naţionalele lor de polo au fost cele mai costisitoare, la Tokyo.
  5. Cu câte 13 jucători în fiecare formaţie, maghiarii au luat bronzul, atât la masculin, cât şi la feminin. Per total, cei 26 de poloişti maghiari au încasat 2.460.000 de dolari! Ungurii plătesc aurul cu 168.000 de dolari, argintul cu 126.000 şi bronzul cu 94.615. Kuo Hsing-chun (haltere) a luat aurul pentru Taiwan, în categoria 59kg 5. Taiwan = 4,92 milioane de dolari Premiile acordate de această ţară sunt printre cele mai mari din lume. Aurul e răsplătit cu 719.000 de dolari, argintul valorează 252.000, iar bronzul 180.000. În aceste condiţii, nu e de mirare că Taiwan a prins Top 5 al cheltuielilor olimpice, cu doar 12 medalii.

About Author