Categories Polo

CSM-ul a ajuns la cel de-al cincilea succes consecutiv

CSM Oradea a câștigat primul meci din cadrul dublei cu Crișul Oradea, contând pentru etapa a 2-a din Superliga Națională de polo pe apă – ediția 2021/22. Partida a avut loc vineri (15.10), la bazinul Crișul din Oradea, încheindu-se cu scorul de 18-6. Scorul pe reprize: 5-3, 5-0, 3-2, 5-1.

Jocul a demarat spectaculos, cu numeroase realizări pe tabela de marcaj. Crișul a oferit o replică solidă, fiind egala CSM-ului după cinci minute de joc, scor 3-3. A urmat un parțial de 7-0, astfel încât elevii lui Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu conduceau la jumătatea întâlnirii cu scorul de 10-3.

A 2-a jumătate a fost la discreția CSM-ului. Ecartul a urcat constant, ajungând la un maxim de 13 lungimi, scor 18-5. Ultimul gol al partidei a purtat semnătura celor de la Crișul.

Marcatorii CSM Oradea: Kirill Rustamov – 4 goluri, Nichita Ilisie, Silvian Colodrovschi, Theodor Filotti – 3 goluri fiecare, Viktor Kovats, Darian Luncan – 2 goluri fiecare, Bogdan Remeș – 1 gol.

Aceasta este a 5-a victorie din tot atâtea partide disputate de CSM Oradea în Superliga Națională de polo – ediția 2021/22. Cel de-al 2-lea meci cu Crișul se dispută în cursul serii de vineri (15.10), cu începere de la ora 19:00, în aceeași locație.

About Author