Studentele, în fața unui nou început

Studentele, în fața unui nou început

Spectacolul sub fileu revine în forță. După o pauză bine meritată voleiul feminin din Divizia A2 va programa în acest weekend primele partide ale noului sezon competițional în cele două serii. Cu o prezență importantă în seria de vest, CSU Oradea își face debutul în actuala ediție de campionat, pe propriul teren, sâmbătă, în compania voleibalistelor de la CS Provolei Arad.
Ca noutăți în acest sezon, în ceea ce privește componența, au fost transferate câteva jucătoare de perspectivă: Cătălina Bosuioc, Nicola Maria Lăscuț, Nagy Nora și Gagyi Emese. Remarcăm totodată mai multe reveniri a unor jucătoare cu vechi ștate în volei precum Anca Pașca, Maria Radu Fîcă sau Ioana Sanislav, de la care se așteaptă să-și aducă contribuția prin experiența lor la obținerea unor rezultate care să reconfirme faptul că în ultimii ani formația orădeană a fost mai mereu pe podium și cu participări la turneele semifinale și finale.
“Ne așteaptă un sezon interesant în care vrem să lăsăm o impresie cât mai bună. Anul acesta, echipa îmbină tinerețea cu experiența și sperăm ca legătura dintre acestea să se sudeze cât mai rapid, însă cel mai important este să fim sănătoși, să avem la dispoziție întreg lotul de jucătoare”, a declarat antrenoarea formației orădene, lector univ.dr. Mariana Szabo-Alexi.
CSU Oradea va aborda noul sezon cu un lot de jucătoare format din: Andreea Ioniță, Andreea Maxim, Giulia Blaj, Mădălina Pura, Rossana Nistor-Popovici, Anca Pașca, Cătălina Bosuioc, Ioana Sanislav, Alexandra Bikfalvi, Gagyi Emese, Nora Zita Nagy, Nicola Maria Lăscuț, Alexandra Breban, Diana Telian, Iuliana Fîcă, Roxana Haidu, Denisa Năstruț, Talida Goia și Daria Szabo-Alexi
Din seria formației orădene mai fac parte echipe precum: CSM Sighetu Marmației, CSU Medicina CNUE Tg. Mureș, CSU Politehnica Timișoara și CSM Timișoara.
Partida contând prima etapă a Diviziei A2, seria de vest, dintre CSU Oradea și CS Provolei Arad va fi găzduită de sala de jocuri a Universității din Oradea, sâmbătă, cu începere de la ora 11,00. Din cauza situației pandemice cu care ne confruntăm întâlnirea dintre cele două formații se va disputa fără spectatori.