Italia are nevoie de calificare la baraj pentru prezența la Mondiale

Italia are nevoie de calificare la baraj pentru prezența la Mondiale

Echipele Elveţiei şi Angliei s-au calificat, luni seara, la Cupa Mondială de fotbal din 2022, în timp ce campioana europeană en titre, Italia, va merge la baraj.

Elveţia a dispus de Bulgaria cu 4-0 şi a profitat de pasul greşit făcut de Italia, care a fost ţinută în şah de Irlanda de Nord, 0-0, la Belfast, într-un meci arbitrat de românul Istvan Kovacs.

Squadra Azzurra a făcut un meci modest şi a fost chiar aproape să piardă meciul, însă Bonucci a salvat de pe linia porţii în min. 90 la mingea trimisă de Conor Washington.

Elveţia a făcut o repriză secundă de excepţie, marcând patru goluri în poarta Bulgariei, prin Noah Okafor (48), Ruben Vargas (57), Cedric Itten (72) şi Remo Freuler (90+1).

Scorul zilei a fost reuşit de Anglia, 10-0 cu San Marino, în deplasare, Harry Kane marcând patru goluri.

Pentru selecţionata antrenată de Gareth Southgate era doar o formalitate, în vreme ce Polonia era sigură de baraj, astfel că meciul cu Ungaria a fost unul fără miză, oaspeţii câştigând cu 2-1.

Danemarca, echipă calificată deja la turneul final din Qatar, a pierdut primele sale puncte, 0-2 cu Scoţia, care avea deja asigurat barajul.

Au obţinut până acum din Europa calificarea la CM 2022 următoarele echipe: Germania, Danemarca, Franţa, Belgia, Croaţia, Spania, Serbia, Elveţia, Anglia. Ultima echipa calificată directă va fi decisă marţi seara, dintre Olanda, Turcia şi Norvegia. La turneul final din Qatar mai sunt calificate Brazilia şi echipa gazdă, Qatarul (din oficiu).

Rezultate:
Grupa C
Irlanda de Nord – Italia 0-0

Elveţia – Bulgaria 4-0
Au marcat: Noah Okafor 48, Ruben Vargas 57, Cedric Itten 72, Remo Freuler 90+1.

Clasament final
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Elveţia 8 5 3 0 15-2 18
2 Italia 8 4 4 0 13-2 16
3 Irlanda de Nord 8 2 3 3 6-7 9
4 Bulgaria 8 2 2 4 6-14 8
5 Lituania 8 1 0 7 4-19 3

Grupa F
Austria – R. Moldova 4-1
Au marcat: Marko Arnautovic 4, 55 – penalty, Christopher Trimmel 22, Dejan Ljubicic 83, respectiv Ion Nicolaescu 60.

Israel – Insulele Feroe 3-2
Au marcat: Munas Dabbur 30 – penalty, Shon Weissman 58, Dor Peretz 74, respectiv Soelvi Vatnhamar 62, Klaemint Olsen 72.

Scoţia – Danemarca 2-0
Au marcat: John Souttar 35, Che Adams 86.

Clasament final
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Danemarca 10 9 0 1 30-3 27
2 Scoţia 10 7 2 1 17-7 23
3 Israel 10 5 1 4 23-21 16
4 Austria 10 5 1 4 19-17 16
5 Insulele Feroe 10 1 1 8 7-23 4
6 Rep. Moldova 10 0 1 9 5-30 1

Grupa I
Albania – Andorra 1-0
A marcat: Endri Cekici 73 – penalty.

Polonia – Ungaria 1-2
Au marcat: Karol Swiderski 61, respectiv Andras Schaefer 37, Daniel Gazdag 80.

San Marino – Anglia 0-10
Au marcat: Harry Maguire 6, Filippo Fabbri (autogol) 15, Harry Kane 27 – penalty, 32, 39 – penalty, 42, Emile Smith Rowe 58, Tyrone Mings 69, Tammy Abraham 78, Bukayo Saka 79.
Cartonaş roşu: Dante Rossi (San Marino) 68.

Clasament final
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Anglia 10 8 2 0 39-3 26
2 Polonia 10 6 2 2 30-11 20
3 Albania 10 6 0 4 12-12 18
4 Ungaria 10 5 2 3 19-13 17
5 Andorra 10 2 0 8 8-24 6
6 San Marino 10 0 0 10 1-46 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *