Negocierile cu Ladislau Boloni, tot mai dificile

Negocierile dintre FRF și Ladislau Boloni au intrat în impas. Răzvan Burleanu s-a săturat să mai aștepte până când Loți se hotărăște să dea cu semnătura. Șefii Federației și-au făcut deja planul de rezervă.
Unde s-au blocat negocierile
Ladislau Boloni și Răzvan Burleanu au divergențe de opinii. Problema nu e la bani, ci la viziunea asupra viitorului echipei naționale. Trei runde negocieri au avut loc până acum între Loți și șefii FRF.


FRF s-a săturat să mai aștepte după Ladislau Boloni
Prima rundă de negocieri s-a derulat la Nisa, acolo unde antrenorul român a fost vizitat de şefii FRF.

Următoarele runde de negocieri s-au purtat în România. Vineri, Boloni a mers la sediul FRF pentru a negocia contractul. Ultima rundă de negocieri a avut loc ieri, la un restaurant. Surse Antena Sport susţin că Răzvan Burleanu i-a făcut oferta finală lui Ladislau Boloni.

Din punct de vedere financiar, cele două părţi s-au înţeles. Boloni ar urma să aibă un salariu de 30 de mii de euro pe lună. Singurele neconcordanţe sunt legate de durata contractului şi de numele colaboratorilor. FRF i-a propus lui Boloni un contract valabil pe 2 ani, ce are ca obiectiv calificarea echipei naţionale la EURO 2024. În schimb, Ladislau Boloni îşi doreşte un contract pe 4 ani, timp în care să reconstruiască naţionala României.

About Author