Prestație sub așteptări la revenirea în competițiile oficiale

Așa cum era de așteptat, după o pauză lungă datorată problemelor medicale ale jucătorilor, infectați cu Covid, CSM U Oradea nu s-a regăsit deloc în primul joc oficial. Marți 18 ianuarie în Arena Antonio Alexe, bihorenii au primit replica celor de la CSO Voluntari, o echipă cu pretenții a Ligii Naționale de baschet masculin. La capătul unui meci dominat autoritar în cea mai mare parte a lui de către oaspeți, aceștia au reușit să se impună cu scorul de 82-68 (27-14, 20-13, 17-16, 25-18).

Deși ambele formații au fost afectate de covid, recuperarea mai bună au avut-o cei din Voluntari, mult mai proaspeți și solizi în duelurile pentru balon.

Meciul a început într-o notă de echilibru, Oradea a ratat lejer primele atacuri în timp ce vizitatorii s-au concentrat ,mai mult la finalizare având procentaje mult mai bune. Lee, Thompson și Moldoveanu au fost artizanii principali au unei victorii extrem de clare care arată la ce nivel sunt cele două formații în acest moment.

Oradea încă suferă la capitolul omogenitate iar apărarea a fost punctul slab al unei formații care nu reușește să înscrie mai mult de 50 puncte în primele trei sferturi. Rotația gazdelor nu a adus plusul necesar de pe bancă, iar multe aruncări deschise au fost ratate cu multă seninătate, iar la recuperare Gavrilovic sau Baciu nu au contat deloc. Richard și Green au fost mereu blocați în fața panoului advers, iar soluțiile de rezervă nu au dat randamentul dorit, Holt fiind modest rău de tot în acest joc.

Un plus față de fosta campioană a României, jucătorul sub 21 ani, Badiu sau Vida fiind mai mereu în prim plan, în timp ce de la gazde, Fometescu fără rezervă utilizată nu reușește să lege o evoluție pozitivă. Înainte de startul sezonului, Oradea a adus doi lituanieni, nu foarte buni care să aducă plusul necesar în timp ce Voluntaiul a găsit în Vasiliauskas un jucător determinant în angrenajul echipei.

Una pesta alta o înfrângere din care bihorenii au de învățat că cu o asemenea atitudine este greu să-ți îndeplinești obiectivul. Degeabala final protestezi la deciziile arbitrilor, care nu au influențat cu nimic rezultatul final. Momentul cel mai important va fi în play-off, atunci când lucrurile vor sta cu totul altfel.

Cei mai buni marcatori ai roș-albaștrilor au fost Markovic 18 puncte, Gavrilovic și Bickauskis câte 13 fiecare.

About Author