Amânrea era preconizată de majoritatea echipelor

Amânrea era preconizată de majoritatea echipelor

Federația Română de Handbal a anunțat că se amână startul grupei principale de promovare din Divizia A – ediția 2021/22. Motivul amânării este legat de aspectul financiar, mai multe dintre echipele rămase în competiție neavând încă bugetele stabilite pentru anul calendaristic 2022.

Ca urmare, după ce a solicitat aprobarea tuturor echipelor angrenate în grupa principală, FRH a dispus amânarea startului acestei faze a competiției pentru data de 5 februarie anul curent. Amintim că potrivit calendarului competițional inițial, această fază ar fi trebuit să demareze pe 22 ianuarie 2022.

De altfel, echipa din Botoșani s-a retras din competiție în pofida faptului că și-a asigurat locul în grupa principală de promovare. Locul acestei echipe a fost luat de CSM Făgăraș, ocupanta celui mai bun loc 3 în faza inaugurală a campionatului.

Cele opt echipe sunt: CSU Galați, CS Medgidia, CSU Pitești, CSM Oradea, CSM Reșița, CSM Sighișoara, CSM Odorheiu Secuiesc și CSM Făgăraș.

Se va juca pe sistemul fiecare cu fiecare în dublă manșă, rezultând 18 meciuri pentru toate echipele participante. Primele două clasate obțin promovarea în Liga Zimbrilor, iar locurile 3 și 4 vor juca baraj de promovare, programat a se desfășura în perioada 20-22 mai 2022.

Iată programul jocurilor pentru CSM Oradea:

Tur

Etapa 1 – 5 februrare, CSU Pitești vs CSM Oradea
Etapa 2 – 12 februarie, CSM Odorheiul Secuiesc vs CSM Oradea
Etapa 3 – 19 februarie, CSM Oradea vs CSM Reșița
Etapa 4 – 26 februarie, CSM Sighișoara vs CSM Oradea
Etapa 5 – 5 martiem CSM Oradea vs CSU Galați
Etapa 6 – 12 martie, CSM Făgăraș vs CSM Oradea
Etapa 7 – 19 martie, CSM Oradea vs CS Medgidia

Retur

Etapa 8 – 23 martie, CSM Oradea vs CSU Pitești
Etapa 9 – 26 martie, CSM Oradea vs CSM Odorheiul Secuiesc
Etapa 10 – 2 aprilie, CSM Reșița vs CSM Oradea
Etapa 11 – 9 aprilie, CSM Oradea vs CSM Sighișoara
Etapa 12 – 20 aprilie, CSU Galați vs CSM Oradea
Etapa 13 – 30 aprilie, CSM Oradea vs CSM Făgăraș
Etapa 14 – 7 mai, CS Medgidia vs CSM Oradea

Barajul de promovare în Liga Națională: 20-22.05.2022