Categories Baschet

Doi bihoreni convocați la lotul național

Antrenorul naţionalei de baschet masculin, Dragan Petricevici, a anunţat, joi, lotul de 15 jucători convocaţi pentru partida cu Albania, din 24 februarie, din precalificările Campionatului European din 2025.

Potrivit FR Baschet, jucătorii convocaţi sunt Tudor Gheorghe (FC Argeş), Lucas Tohătan (CSU Sibiu), Marcu Badiu (CSO Voluntari), Patrick Richard (U BT Cluj), Luca Vasile (Rapid Bucureşti), Tudor Fometescu (CSM Oradea), Bogdan Nicolescu (CSM Oradea), Mihai Măciucă (FC Argeş), Luca Colceag (U BT Cluj), Rolland Torok (CSO Voluntari), Ştefan Grasu (U BT Cluj), Rareş Uţă (CSU Sibiu), Alexandru Olah (SCM Timişoara), Emanuel Căţe (UCAM Murcia) şi Dragoş Diculescu (Landstede Hammers).

Pe lista FIBA au mai fost înscrişi şase jucători, care pot face parte din lotul României în caz de urgenţă: Kris Richard (CSM Oradea), Nandor Kuti (U BT Cluj), Bogdan Popa (CSM Ploieşti), Mirel Dragoste (CSU Sibiu), Edward Petrescu (SCM Timişoara) şi Christian Chiţu (CSM Ploieşti).

Reunirea lotului tricolor este programată în 18 februarie, iar partida România – Albania se va desfăşura la Ploieşti, în 24 februarie.

În primul meci din grupa B a precalificărilor Campionatului European din 2025, România a învins Luxemburg, scor 73-70 (44-40).

Se va juca pe sistemul ”fiecare cu fiecare” în dublă manşă, iar tricolorii au în continuare următorul program: cu Luxemburg (30 iunie, acasă) şi cu Albania (3 iulie, deplasare).

Din cele 10 echipe naţionale implicate în prima fază a precalificărilor, prima clasată în fiecare din cele trei grupe se va califica mai departe, precum şi una de pe locul secund cu cea mai bună linie de clasament.

Meciurile din faza a doua a precalificărilor se vor juca în august 2022, noiembrie 2022 şi februarie 2023.

About Author