Judoka Mircea Croitoru, medalia la Open-ul de la Praga

Sportivul român Mircea Croitoru a obţinut medalia de bronz la cat. +100 kg, duminică, la Openul European de judo de la Praga.

Croitoru l-a învins în primul tur pe israelianul Serafim Kompaniez, în optimi s-a impus în faţa francezului Cedric Caillon, în sferturi a câştigat în faţa austriacului Daniel Allerstorfer, iar în semifinale a cedat în faţa germanului Losseni Kone. În meciul pentru bronz, Croitoru a învins un alt român, pe Luca Kunszabo.

Kunszabo l-a învins în primul tur pe francezul Cedric Medeuf, în optimi a trecut de slovenul Enej Marinic, pierzând sfertul de finală cu uzbecul Utkirbek Turoboev. În recalificări, Kunszabo a câştigat în faţa bulgarului Ivailo Dimitrov înaintea meciului cu Croitoru.

La cat. 81 kg, Elemer Szocs a fost învins în primul tur de slovacul Alex Barto.

În limitele cat. 100 kg, Paul Creaţă l-a întrecut în primul tur pe italianul Kevyn Perna, dar a pierdut în optimi în faţa bulgarului Boris Gheorghiev.

România a avut 16 judoka la concursul de la Praga, 10 la masculin şi 6 la feminin, încheind cu două medalii de bronz, prima obţinută de Florentina Ivănescu (cat. 63 kg).

Germania a ocupat prima poziţie în clasamentul pe medalii, cu 4 de aur, 1 de argint, 5 de bronz, urmată de Franţa (2-3-1) şi Bulgaria (2-0-0) etc. România a încheiat pe 15 (0-0-2).

La competiţie au participat 525 judoka din 42 de ţări, 315 la masculin şi 210 la feminin.

About Author