Categories Polo

Poarta a reușit să facă diferența

CSM Oradea a fost depășită de Steaua București în primul meci al dublei din ultima etapă a Superligii Naționale de polo pe apă – ediția 2021/22. Formația antrenată de către Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu a cedat cu scorul de 5-11.

Orădenii au început extrem de timorați, fără motivație parcă cu soluțiile în faza ofensivă mereu întârziate. Poarta a fost cea care a făcut diferența. Dacă la orădeni portarul Lazar Brakocevic nu a apărat aproape deloc, fiind depășit total de partea cealaltă orădeanul Marius Țic din poarta oaspeților a fost imbatabil. În sfertul al patrulea în poarta bihorenilor a intrat Șerban Abrudan. Abia după pauză lucrurile s-au schombat radical, localnicii echilibrând jocul este adevărat când pe tabelă erau cinci goluri diferență. Trebuie menționat faptul că Steaua este scheletul echipei naționale a României, forța și masivitatea jucătorilor fiind de partea lor în disputa cu orice adversar din țară. Este extrem de greu de conceput cu bucureștenii vor rata un nou titlul, al cincilea consecutiv în condițiile în care nu le pot pune probleme niciun adversar iar nivel este îngrijorător de slab.

Partida a fost controlată în întregime de militari. Aceștia au marcat primul gol, dar CSM-ul a reușit să reacționeze. A urmat un parțial de 3-0 în favoarea oaspeților. De altfel, aceștia nu au redus din intensitate până la jumătatea partidei, reușind să se desprindă la 7-2.

CSM-ul a încercat să reacționeze și a reușit o a 2-a jumătate mai bună, dar nu îndeajuns pentru a amenința superioritatea adversarilor. Nivelul superior de experiență și-a spus cuvântul Steaua izbutind să mai mărească un mic avantajul, marcând ultimele două goluri ale confruntării.

Kiril Ristamov și Nichita Ilisie au înscris două goluri fiecare, iar Istvan Szabo a punctat o dată pentru CSM Oradea. De cealaltă parte, Vlad Georgescu a marcat de trei ori, iar Tudor Fulea și Levente Vancsik au adăugat câte două goluri pentru Steaua.

Cele două echipe se duelează din nou sâmbătă (26.03), ora 11:30, tot la bazinul Crișul. Intrarea va fi liberă.

About Author