Sportivii de la CS Crișul se fac remarcați!!!

Judo

La sfârșitul acestei săptămâni în localitatea Focșani s-a desfășurat finala Campionatului național de junior I la Judo. La această întrecere clubul nostru a fost reprezentat de sportiva Gyökér Iasmina (-70 kg/U21) antrenată de Ianc Olimpia, care după o accidentare mai gravă la umăr nu a putut continua meciul, astfel s-a clasat pe locul VII..
Lupte
Sportivul Alex Gavra, legitimat la Clubul Sportiv Crișul Oradea, obține un mare rezultat prin medalia de argint obținută la Cupa României U17 la categoria 110 kg.
Competiția s-a adresat cadeților (16-17 ani) și s-a desfășurat la Tg. Mureș reunind la start un număr de 350 de sportivi.
Rezultatul este cu atăt mai valoros cu căt luptătorul orădean Alex Gavra a participat cu dispensă de vărstă, el împlinind abia în acest an 15 ani.

“ Calitățile fizice și capacitatea de acțiune explozivă m-a determinat să cred că Alex poate face față acestei competiții chiar concurând împotriva unor sportivi de vârstă mai mare. Rezultatele obținute și anul trecut la Campionatul Național U15 ( Loc III) și la Campionatul Național (loc II) au atras atenția și coordonatorilor lotului național U15 care l-au convocat în pregătire. Săptămâna viitoare va avea loc Cupa României U15 competiție destinată categoriei lui de vârstă ți am toate motivele să-l consider principal favorit pentru locul I. “- antrenor Prof. Nelu Sandu Pop.

La această competiție au mai participat luptătorii orădeni : Szép Hunor ( loc V), Szép Mateas și Pelean Matei ( dispensă de vârstă).
Powerlifting
Sâmbătă 2 aprilie 2022 s-a desfășurat la Alba Iulia , pregătirea centralizată a echipei naționale de powerlifting în vederea participării la Campionatul European din acest an. Din acest lot face parte și instructorul clubului Crișul, Florin Ionuț Lupaș. Antrenamentele de pregătire au fost conduse de președintele federației de specialitate , dl. Pănăzan Ovidiu. Am reaminti faptul că Florin Lupaș în anul 2021 a cucerit două medalii de bronz la Campionatul European.
Duminică, 3 aprilie 2022 tot la Alba Iulia s-a desfășurat Adunarea Generală a Federației Române de Powerlifting! La această întrunire a fost prezentat și raportul de activitate al Federației Române de Powerlifting condusă de către domnul Președinte Pănăzan Ovidiu, care a menționat că,anul 2021 a fost cel mai bun an al Federatiei din toate punctele de vedere, fapt care plasează România in țările de bază pentru Federația Internațională de Powerlifting”.
In cadrul Adunării Generale a fost aprobată cu unanimitate de voturi și afilierea definitivă a Clubul Sportiv King do-Lions Oradea, condus de președintele Tulkos Rómeó.
“ Este îmbucurător pentru noi înainte de toate că am reușit să reactivăm secția de lupte a clubului și munca antrenorului Nelu Pop aduce primele rezultate. Totodată ne pare foarte rău pentru accidentarea sportivei Gyökér Iasmina (judo), și sperăm într-o recuperare și revenire cât mai rapidă.În ceea ce privește activitatea secției de powerlifting din acest sfârșit de săptămână suntem foarte încrezători în capacitățile lui Florin Lupaș de a performa la Campionatul european din luna mai pentru care efectuează un plan intens de pregătire! ” – Pető Dalma Csilla, director C.S. Crișul Oradea

About Author