Categories Fotbal

Absolut nimic pozitiv de remarcat după un astfel de joc

Naţionala de fotbal a României a debutat cu stângul în noua ediţie a Ligii Naţiunilor, fiind învinsă de reprezentativa Muntenegrului cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Gradski din Podgorica, în Grupa a 3-a a Ligii B.

România a pierdut fără drept de apel primul meci oficial din mandatul selecţionerului Edward Iordănescu, prin golurile marcate de Stefan Mugosa (66) şi Marko Vukcevic (87), ambele venite după erori ale căpitanului Vlad Chiricheş.

Tricolorii au fost depăşiţi în majoritatea duelurilor unu la unu, au fost neinspiraţi la construcţie, în timp ce în atac am fost prezenţi rareori şi fără impact.

Gazdele, cu un plus de vivacitate, au avut prima oportunitate în min. 16, când Jankovic a şutat pe lângă poartă, după ce Haksabanovic a fost blocat de Raţiu. Mugosa a trimis un şut bun (19), dar mingea a fost deviată şi a trecut prin faţa porţii. Acelaşi Mugosa a creat pericol cu două lovituri de cap (20, 22), ambele imprecise.

Vujacic a trimis şi el cu capul, peste ţintă (34), iar Marusic a şutat din întoarcere (36), dar mingea a izbit bara.

România nu a avut nici măcar un şut la poartă în prima repriză.

În partea secundă, Creţu a comis în min. 52 o greşeală care putea duce la deschiderea scorului, dar şutul lui Raickovic blocat de Chiricheş.

Primul şut la poartă al tricolorilor a fost expediat de Mihăilă (53), fără un grad de periculozitate.

Haksabanovic (61) a tras bine de la 23 de metri, dar balonul s-a dus puţin pe lângă.

Gazdele au deschis scorul în min. 66, când Chiricheş a pierdut o minge în marginea propriului careu, Vesovic a centrat, Haksabanovic i-a aşezat mingea lui Mugosa, care a şutat fără speranţe pentru Niţă.

Alibec a avut un şut periculos (72), de la 25 de metri, dar mingea s-a dus puţin alături.

Muntenegru şi-a majorat avantajul în min. 87, când Risto Radunovic (FCSB), abia intrat, a avut o incursiune pe partea stângă, a trecut de Raţiu, Chiricheş a gafat deşi avea prim planul, Mugosa a şutat însă Niţă a respins, iar apoi Marko Vukcevic (jucător la UTA) a reluat în plasă.

Gazdele au mai avut o şansă de gol, însă mingea trimisă cu capul de Mugosa (90+1) a fost reţinută de Niţă.

La una din ultimele faze ale meciului, Rus a trimis cu capul fără probleme pentru Mijatovic, bifând astfel primul şut pe poartă al echipei României (90+4).

La gazde au mai luat loc pe banca de rezerve Uros Djuranovic (ex-Poli Iaşi) şi Sasa Balic (fost la ASA Târgu Mureş).

România va juca următorul meci pe 7 iunie, la Zenica, cu Bosnia-Herţegovina, tot în Liga Naţiunilor, iar selecţionerul Edward Iordănescu este încă în aşteptarea primei sale victorii (un egal şi două eşecuri până acum).

În celălalt meci al grupei, Finlanda a remizat la Helsinki cu Bosnia, 1-1.

Muntenegru – România 2-0 (0-0)
Au marcat: Stefan Mugosa (66), Marko Vukcevic (87).
Podgorica, Stadion Gradski
Liga Naţiunilor – Liga B, Grupa a 3-a

Au evoluat echipele:
Muntenegru: 1. Milan Mijatovic – 7. Marko Vesovic, 5. Igor Vujacic, 6. Zarko Tomasevic (căpitan), 2. Andrija Vukcevic – 23. Adam Marusic (4. Marko Vukcevic, 79), 20. Milos Raickovic (19. Aleksandar Scekic, 79), 10. Marko Jankovic (18. Vukan Savicevic, 84), 16. Vladimir Jovovic (8. Drasko Bozovic, 56) – 17. Sead Haksabanovic (3. Risto Radunovic, 84) – 9. Stefan Mugosa. Selecţioner: Miodrag Radulovic.
Rezerve neutilizate: 12. Danijel Petkovic, 13. Milos Dragojevic – 11. Fatos Beciraj, 14. Uros Djuranovic, 15. Sasa Balic, 21. Balsa Sekulic, 22. Milos Milovic.
România: 1. Florin Niţă – 2. Andrei Raţiu, 6. Vlad Chiricheş (căpitan), 17. Adrian Rus, 11. Nicuşor Bancu – 18. Răzvan Marin (8. Alexandru Cicâldău, 78), 3. Iulian Cristea (5. Alexandru Creţu, 13), 14. Darius Olaru (10. Alexandru Maxim, 46) – 9. Andrei Ivan, 19. Florin Tănase (7. Denis Alibec, 65), 13. Valentin Mihăilă (23. Alexandru Mitriţă, 65). Selecţioner: Edward Iordănescu.

About Author