Și totuși există un progres

După trei medalii de bronz cucerite la ediții precedente de Campionate Europene și Mondiale de judo veterani, orădeanul Aurel Gavriș tocmai a reușit să urce o treaptă mai sus pe podiumul continental.
Astfel, ediția 2022 a Campionatului European s-a disputat la Aorakia Stadium din Heraklion – Creta, ziua de concurs pentru Aurel Gavriș fiind vineri, 3 iunie.
Pentru un plus de competivitate, super-greul orădean s-a înscris la M3, adică la o categorie de vârstă cu concurenți mai tineri cu cinci ani, în medie. Chiar și așa Aurel Gavriș și-a respectat cu brio blazonul. Astfel, pentru intrarea în finala mare a categoriei +100 kg Gavriș l-a învins în primele 20 de secunde pe georgianul Akharakhadze Irakli cu un uchi-mata de mare amplitudine.
Lupta între argint și aur a fost una strânsă, balanța înclinându-se în favoarea italianului Iannone Francesco în ultima jumătate de minut a meciului. „A contat și condiția fizică a italianului, aflat în primul an de M3, cu șase ani mai tânăr decât mine. Adevărul e că am avut și eu o ezitare să intru în procedeul meu favorit, când am avut o șansă. A câștigat, a meritat, asta este, mergem mai departe. Aș vrea mult ca în toamnă, la Mondialele de la Cracovia, să fac iarăși finala mare. Acum mulțumesc în special antrenorilor Chirilă Alexandru și Pleș Aurel, colegilor care au tras de mine la antrenamente, familiei și tuturor care au avut încredere în mine!”, ne-a transmis Gavriș, din Grecia, imediat după festivitatea de premiere.
Gavriș a fost singurul reprezentant al Clubului Master Judo Club Tora Oradea la Europenele ce se vor încheia sâmbătă cu întrecerile pe echipe naționale.

About Author