Categories Fotbal

Baia Mare trece de Corvinul și promovează

SC Oțelul Galați, Progresul Spartac, CSM Slatina, CSC Dumbrăviţa și Minaur Baia Mare sunt echipele care au reușit promovarea în Liga 2, sportiv, în urma meciurilor din faza finală a barajului de promovare.

Progresul Spartac își îndeplinise obiectivul încă de la meciul tur, iar astăzi SC Oțelul și Minaur Baia Mare au defilat cu Dante și CS Hunedoara și au obținut și ele biletele pentru Liga 2.
În schimb, CSM Slatina și CSC Dumbrăvița au avut nevoie de minute de prelungiri și mai apoi de lovituri de departajare pentru a trece în deplasare de AFC Odorheiu Secuiesc, respectiv CSM Reșița.

Marile perdante ale acestor meciuri de baraj sunt CS Hunedoara și CSM Reșița, echipe care în campionat nu au pierdut nici măcar un joc. Au pierdut la ultimul lor meci, atunci când aveau cea mai mare nevoie de victorie.

Cele cinci câștigătoare ale barajelor sunt și cele cinci echipe pe care FRF le premiază cu trofeul Ligii 3, cu medaliile și tricourile de campioană. Acestea au dreptul la a se înscrie în noul sezon de Liga 2, ediția 2022-2023, datorită promovării obținute pe teren. Trebuie, însă, să și primească certificarea pentru Liga 2, altfel nu pot evolua în acest eșalon.

About Author