Categories Polo

Polo-ul deschide oportunitățile unei colaborări benefice

În cursul dimineții de joi 23 iunie la sediul CS CRișul din Oradea a avut loc o conferință de presăîn care tema principală a fost dezvoltarea polo-ului orădean la nivel de seniori. Au fost prezenți Pato Dalma director al CS Crișul, Șerban Sere președintele CSM Oradea și Sorin Buhaș director al CSU Oradea.

După mai multe runde de discuții protocolare și constructive, în cele din urmă s-a ajuns la o strategie de dezvoltare pe termen lung în ceea ce privește polo-ul local.

Dorința expresă a celor de la Crișul a fost ca juniorii mari de perspectivă, juniori I sau II să poate să continue cariera pe plan local, în cadrul celor de la CSU Oradea. Astfel din acest sezon, CS Crișul la nivel de seniori se transformă efectiv în CSU Oradea, pentru a putea spijini o astfel de inițiativă.

Universitatea va veni cu un buget care sî le permită să acorde o indemnizație de efort performerilor, de asemenea școlarizare, cazare și masă dacă sportivul respectiv nu este orădean. Asigurarea calendarului competițional este o prioritate pentru cele două cluburi, CS Crișul urmând a rămâne cu echipele de juniori, iar Universitatea cu cea de seniori. Atenție, aici vorbim și de masculin și de feminin. La masculin, Cosmin Goina va fi antrenorul principal, în timp ce la fete rămâne Dorin Sava.

Șerban Sere i-a felicitat pe cei doi pentru faptul că au ajuns în cele din urmă la un numitor comun în ceea ce privește dezvoltarea polo-ului. De asemenea trebuie privit dincolo de sport, un performer când va termina studiile va avea o meserie, vârfurile urmând a fi îndreptate să facă pasul spre CSM Oradea și spre echipa națională. CSM-ul este deschis la orice colaborare pe termen lung în ceea ce privește corespondentul în Oradea iar polo-ul este doar deschizătorul colaborării, vor urma și handbalul, judo-ul sau voleiul. Într-o altă ordeine de idei, președintele CSM-ului a vorbit despre Ciprian Câmpeanu, noul antrenor principal al echipei cel care are normă întreagă și la Crișul. El va fi coordonatorul tuturoro echipelor de juniori, va stabili o strategie care va fi urmată atât de juniorii dela CS Crișul cât și dei cei de la CSM Oradea.

Deviind puțin de la subiect, Șerban Sere a ținut să aducă unele clarificări și în ceea ce privește cele două bazine, cel descoperit și cel acoperit, care vor fi în administrarea CSM-ului.

Astfel pentru baziul de afară, încă nu s-a semnat protocolul de predare primire între Administrația Domeniului Public și CSM, pentru că mai sunt și alte anexe prevăzute în protocol. În ceea ce privește bazinul acoperit, mai sunt unele mici detalii de pus la punct.

În continuare noile filtre de purificare a apei nu sunt eficiente, temperatura din incinta bazinului nu este cea dorită, iar cei cu renovarea, patru societății nu au ajuns încă la un numitor comun. Despre latura financiare numai cei de la ADP pot să de-a detalii exacte, iar CSM-ul așteaptă cât mai curând preluarea bazinului pentru a putea lua presiunea de pe Bazinul Crișul, suprasolicitat de performanță și amatori.

About Author