Categories Fotbal

Istoria lui CAO prezentată într-o manieră exactă de Ioan Kleszken

Coliba cu nuci, o grădină de vară superbă din Oradea a găzduit joi 30 iunie un moment inedit al sportului bihorean. Este vorba de lansarea de carte a istoriei echipei CAO Oradea de la înființare și până în prezent. Munca de peste doi ani de zile a fost făcută de prietenul și colegul meu Ioan Kleszken (foto centru), cel care este colaborator al rubricii sport de la cotidianul Crișana. Alături de reprezentanții mass-media locală au fost preșenți printre alții Radu Traian Bitea (foto dreapta) președintele Asociației Județene de Fotbal Bihor, Peti Boroș secretar AJF Bihor și Sandu Boc, fost fotbalist important al județului.

Ioan Kleszken a împărțit în cinci capitole această munca titanică și trei volume publicate la o editură din Iași. Din păcate pentru el, nu se găsește la liber la vânzare, el dorind expres ca cei care își propus să achiziționeze volumele să-l contacteze personal ori la redacția Crișana ori pe rețelele de socializare pentru a putea onora orice comandă.

Ioani, cum îi spun prietenii apropiați, a vorbim la subiect despre fiecare perioadă a celor de la CAO, singura echipă din România care într-un sigur sezon a câștigat campionatul atât în Ungaria cât și în România. Trebuie precizat faptul că cei din conducerea noului CAO Oradea în speță Lukacs și Ovidiu au au vut un moment extrem de important și anume, Ioani fiind primul membru de onoare al Club Athletic Oradea, fiind premiat cu un fanion și o plachetă specială a clubului. În ziua de azi să lansezi o carte este un moment ai mult decât lăudabil în condițiile în care cheltuielile necesare publicării sunt suportate mai mult de autor decât de sponsori. Normal că la masa festivă discuțiile au fost interminabile doar despre fotbal, despre viitorul fotbalului bihorean și despre fiecare proiect de viitor pe care îl vom spijini în vederea creșterii în valoare a celui mai popular sport de pe glob.

About Author