Categories Fotbal

Mereu are ceva de spus într-un moment prost

Boloni a făcut noi dezvăluiri despre echipa naţională.

După plecarea lui Mirel Rădoi de la cârma echipei naţionale, Federaţia Română de Fotbal a negociat – pe rând – cu Gică Hagi, Dan Petrescu, Răzvan Lucescu şi Ladislau Boloni.

Ultimul a fost cel mai aproape să o preia, după ce s-a prezentat şi la sediul FRF pentru a discuta, dar în cele din urmă a refuzat. Clauza legată de meciurile din Liga Naţiunilor l-a făcut pe Boloni să spună „nu” revenirii la echipa naţională.

La două luni de la acel episod, Boloni a dezvăluit că şi-ar fi dorit să îşi încheie cariera de antrenor la echipa naţională.
”Chiar dacă mulţi antrenori m-au dat exemplu şi m-au recomandat, asta pentru mine nu înseamnă absolut nimic. Eu ştiu că sunt un antrenor profesionist, lucrez cu o anumită echipă. Eu am fost selecţionerul României, am jucat împotriva Ungariei, aş fi dat orice să câştig meciul.

Atunci când iei o echipă, indiferent de eşti stelist sau dinamovist, nu poţi să te faci de râs şi vrei să creezi o atmosferă bună în jurul tău pentru ca echipa ta să câştige şi să meargă înainte. Cu absolut toate calităţile mele pe care le am: fizice, intelectuale, experienţă…

Eu nu am urmărit declaraţiile antrenorilor după ce am refuzat echipa naţională, dar începând cu băieţii aceştia, de la Dan Petrescu, Mircea Rednic, Şumudică, sunt anumite lucruri pe care şi eu le apreciez la ei. Asta înseamnă respect şi simpatie faţă de mine. Aş dori să spun că acest lucru este reciproc şi din partea mea.

În ceea ce priveşte că eu nu sunt selecţionerul României, acest lucru să spun sincer mi-a părut rău, dar mi-aş fi dorit să-mi închei cariera acolo de unde am plecat, pentru că până la urmă eu am plecat din Târnăveni, la Târgu Mureş, oraşul unde locuiesc şi astăzi, am buletin românesc şi acolo sunt ţinut în evidenţă.

După ce am fost selecţionat de la ASA Târgu Mureş am mers la echipa naţională şi acolo mi-aş fi dorit să îmi închei cariera, bineînţeles cu o reuşită, chiar dacă era riscant, dar cu această reuşită mi-aş fi dorit să dau totul”, a spus Ladislau Boloni la Sport Total FM.

About Author