Categories Polo

O nouă revenire importantă în polo-ul bihorean

Tiberiu Negrean se întoarce la CSM Oradea. Poloistul acum în vârstă de 33 ani sosește de la Steaua București și revine la formația orădeană după cinci ani.

Sportivul originar din județul Cluj a mai jucat pentru formația de pe Crișul Repede în două perioade diferite. El măsoară 1.87 metri și are deja o experiență de aproape două decenii la nivel de seniori.

Negrean a deprins tainele jocului de polo pe apă alături de CSȘ Viitorul Cluj-Napoca, însă la vârsta de doar 12 ani a fost legitimat de Steaua București. Debutul său în primul eșalon al țării s-a consemnat la vârsta de doar 15 ani, alături de Voința Cluj (având dublă legitimare cu juniorii de la Steaua).

Ulterior a trecut la Rapid București, acolo unde a cunoscut consacrarea în Superliga Națională a României. El a devenit pentru prima dată cel mai bun marcator al campionatului României și a cucerit medalia de bronz alături de gruparea feroviară.

S-a întors apoi la Steaua București, unde a petrecut două sezoane, devenind de fiecare dată vicecampion național. A urmat transferul la CSM Oradea, acolo unde a obținut primele două titluri de campion național al României la nivel de seniori. Negrean a strălucit în acea perioadă și a reușit să atragă privirile echipelor de top din poloul european.

About Author