Categories Fotbal

De mult am prevestit un dezatru pentru clujeni!!!

Și văzui un dezastru! Echipa fanion a fotbalului românesc, campioana en titre de cinci ediții, s-a mai făcut încă o dată de rîsul fotbalului din Europa. A fost eliminată de o echipă din lumea a treia a acestui sport.


CFR 1907 Cluj-Napoca (deși în 1907 nu exista nici un CFR în țara noastră ) atîta poate și situația ei este expresia unei neputințe, a unui joc fără cap, de parcă ar fi intrat pe teren cu sfatul ”faceți și voi ce puteți!”.

Proprietarul echipei este un anume Neluțu Varga, anonim om de afaceri local, chiar modest. Este greu de imaginat că un Neica-Nimeni financiar poate ține o mare echipă de fotbal. Nu există cluburi mari deținute de amărîți sau de pîrliți. De interlopi, da, sunt destui și adesea pun mîna pe echipe bune. Dar, cel mai adesea, interlopii și impostorii care dețin echipe de fotbal mai cunoscute sunt debarcați (înlăturați) sub presiunea publică.

Nu-mi imaginez că marile echipe ale Europei sunt controlate de anonimi sau impostori și interlopi. La noi regula este alta. Echipele de fotbal din prima ligă au fost și sunt în cele mai multe cazuri flori la butoniera unor impostori. Neluțu Varga nu este contestat de nimeni pentru că el nu există. În același timp, trebuie să precizăm că în jurul acestui fotbal din 1907 se învîrt mai toți mahării Clujului. Într-un fel, CFR 1907 este opera și mîndria grupului de la Cluj. Adeseori, s-a scris că în spatele acestui club s-ar afla Vasile Dîncu. La diverse meciuri cu miză, lîngă echipa clujeană au apărut și Vasile Dîncu, și Ioan Rus, și Emil Boc, și alte personaje ale grupului. Unii chiar au avansat ideea că Varga ar fi doar o săgeată, un înaintaș.

Oricum, Dîncu și Rus au fost și se mîndresc cu CFR 1907. Dacă le-ar fi rușine cu ea, n-ar mai merge. Dacă ar socoti că este nereprezentativă pentru oraș, s-ar dezice. Ar lua distanță. Dar CFR 1907 este emblema lor și îi reprezintă. Nu m-ar mira să și tragă sfori pentru ea.

Prin felul mediocru în care se face performanță europeană la Cluj am putea spune că CFR 1907 este reprezentativă și pentru fotbalul românesc. CFR 1907 este la fel de contraperformantă ca și echipa națională, ca și celelalte cluburi eliminate din fazele inițiale ale cupelor europene. Atît pot și așa arată.

Nu putem evita însă trimiterile la implicările lui Vasile Dîncu în funcționarea FRF. Au apărut destule trimiteri care avansează detalii despre rolul lui Vasile Dîncu în existența FRF. Logic, dacă la Cluj lucrurile merg astfel, gîndirea lui Dîncu nu poate produce rezultate diferite pe un alt palier. La CFR este ca la FRF și la FRF este la fel de aproximati ca la firma de sondaje. Știu că sună vesel, dar situația a două mecanisme nenorocite de Dîncu, la CFR 1907 și la FRF, mă determină să presupun că este valabilă și în cazul celui de-al treilea, MApN, mai ales că mediocritatea insului a fost confirmată și în prestația sa de la PSD sau a firmei de sondaje.

Din păcate prestația lamentabilă a echipei clujene ne obligă să mergem mai departe cu inventarul implicărilor și al prestațiilor oamenilor din grupul de la Cluj. Ei pot fi regăsiți în ministere, în guvern, în servicii, în partide politice, în universități specializate pentru statul paralel. Sunt diferiți? Au acestea rezultate mai bune decît echipa clujeană zisă și CFR 1907?
Departe de mine gîndul de a pune totul pe seama grupului de la Cluj! El acoperă poziții de decizie, dar nu pe toate. El are o influență enormă, dar nu poate face din țara noastră ceea ce nu este. Și nici nu poate determina performanțe pe care nu le gîndește și pe care membrii săi nu le pot imagina.
Și nici nu îi preocupă!
Mă tem că prima echipă de club din România (poate cineva să conteste asta, după cele cinci campionate cîștigate succesiv?) reprezintă starea fotbalului din toată țara. Iar fotbalul nostru este oglinda perfectă a mediocrității la care a ajuns societatea noastră.
Dacă nu sunteți de acord, nu-mi rămîne decît vă invit să demonstrați contrariul!

About Author