Au apărut două sporturi noi. Să vedem ce priză vor avea la public

Ministerul Sportului a recunoscut practicarea oficială în România a două noi ramuri sportive: Pole Sport – Sportul la Bară şi Padelul.

Sportul la Bară este un sport care combină gimnastica artistică şi acrobaţia, executate pe o bară verticală, iar Padelul se joacă în echipe de câte două persoane, pe un teren asemănător celui de tenis, dar cu pereţi de sticlă.

Dacă Pole Sport – Sportul la Bară necesită agilitate, forţă, echilibru, anduranţă şi flexibilitate, fiind accesibil preponderent sportivilor foarte bine antrenaţi, Padelul are o mai mare deschidere către sportul de masă şi se bucură de popularitate în rândul familiilor sau al grupurilor de prieteni, datorită uşurinţei cu care se practică.

Pole Sport include elemente artistice, dar este bazat mai mult pe mişcări atletice şi merit tehnic, fiind evaluat pe baza unui Cod de Punctaj original, în conformitate cu sporturi standard olimpice, precum săriturile în apă, patinajul pe gheaţă şi gimnastica ritmică.

Padelul cuprinde un ansamblu de exerciţii fizice complexe care angrenează atât partea inferioară cât şi cea superioară a corpului, fiind un sport care combină tenisul cu squash-ul şi care pune accent pe efort fizic, socializare şi relaxare, anunţă Ministerul Sportului.

About Author